Epilepsia

Ce înseamnă acest diagnostic?

Epilepsia se defineşte ca fiind starea creierului care permite apariţia unor crize de descărcări electrice bruşte în circuitele sale, însoţite de tulburări senzitive, motorii sau de comportament. Între crize, creierul funționeaza cel mai adesea firesc, iar persoanele sunt şi se comportă de cele mai multe ori absolut normal.

În România sunt estimate 400.000 persoane cu epilepsie. Persoanele cu epilepsie evită să discute despre suferinţa lor, nu se prezintă la medic sau minimizează consecințele bolii deseori, de frica stigmei sociale, de frica pierderii locului de muncă sau a dreptului de a conduce un autovehicul. Putem spune că este o problemă de educaţie – atât a pacientului care încearcă să minimizeze consecințele sau să fie foarte discret, cât şi a aparţinătorilor , colegilor de şcoală, profesorilor, vecinilor care privesc această persoană ca şi cum ar avea un handicap, un blestem de nedescris sau o boală contagioasă. Are loc o mare nedreptate deoarece mecanismele care pot declanşa crizele epileptice sunt în creierul fiecăruia dintre noi, inclusiv al cititorului acestor rânduri.

Simptome şi tratament în epilepsie

Epilepsia este deseori echivalată cu convulsiile tonico-clonice, dar crizele epileptice pot produce şi altfel de semne clinice şi simptome care variază de la convulsii ale întregului corp şi o stare de inconştienţă, până la un tremor discret al unui muşchi fin sau o tulburare de comportament discretă. Fiecare tip de criză epileptică are setul ei distinct de simptome şi semne. Diagnosticul epilepsiei este unul clinic, dar confirmarea se face prin electroencefalogramă (EEG).

Tratamentul epilepsiei are ca scop dispariţia crizelor. O criză odată începută nu poate fi stopată. După debutul crizei, poţi aştepta doar ca ea să se epuizeze, eventual să nu înceapă o a doua criză imediat. Aproximativ o treime din pacienţi se vindecă, o altă treime sunt cu crize controlabile, însă o treime sunt refractări la tratamentul medicamentos.

Epilepsia este o afecţiune cu personalitate. Diagnosticul ei nu este întotdeauna uşor. Crizele parţiale mimează deseori tulburari psihice. Confimarea prin EEG este esenţială, pentru a şti cu ce fel de crize avem de-a face, încadrarea în sindromul epileptic corect, alegerea medicamentului de elecţie pentru acel tip specific de crize. Este nevoie de multă răbdare şi pricepere din partea medicilor şi tehnicienilor EEG, însă şi de răbdare şi disciplină şi din partea pacienţilor.